Troienele, Andrei Șerban, Opera Națională Iași

TroieneleCâteodată ai noroc. Norocul nu vine cum crezi, ci cum se arată. Nu se dezvăluie din prima ci, uneori, pare altceva până când îi dai de gust. Am avut norocul să prind la Iași (Opera Națională Română Iași) un spectacol rar, “Troienele” în regia lui Andrei Șerban. Doream să-l văd, dar fără ajutorul Cristinei și al Luminiței nu ar fi fost posibil – încă o dată, vă mulțumesc! Spectacol către care am fost împins și de care am fost îndepărtat timp de un an, de parcă aș fi fost deja pe scenă – deși habar nu aveam că deja se întâmplă!
“O să stai mult în picioare!”, mi s-a spus. Am stat cel puțin cu o oră mai mult, ajuns din timp, ca provincialul. Parte în frigul de afară, parte în foaierul teatrului. Dar am trecut cu bine peste efort și am realizat că, fără el, nu aș fi simțit la fel. Dacă accepți convenția, statul prin buzunarele scenei, apoi chiar pe scenă, în timp ce ești împins la propriu de actorii-soldați și de ceilalți spectatori – și am avut șansa unui spectacol cu foarte mulți spectatori! – te aduce în starea unui participant la evenimente, îți trezește, fie și cu forța, emoțiile necesare înțelegerii a ceea ce urmează. (Desigur, dacă doar te plângi și încerci să-ți repeți că este ciudat, pierzi tot farmecul situației…)

spectacolul este ca un drog pentru artiști: și-ar dori să nu mai participe la el, din cauza dificultăților, dar nici nu pot să renunțe la el, din cauza catharsisului

“Este mai mult decât poți duce!”, mi s-a spus apropo de viziunea regizorului. Nu este mai mult, este exact atât cât trebuie ca să treci, ca necunoscător al altor dimensiuni, prin poarta care duce dincolo. Este un spectacol de operă, dar poți să spui și că ai asistat la ceva din categoria performance, în care artiștii explorează limitele lor mentale și fizice, se confruntă cu durerea, epuizarea și pericolul în scopul transformării spirituale. Mă gândesc că spectacolul este ca un drog pentru artiști: și-ar dori să nu mai participe la el, din cauza dificultăților, dar nici nu pot să renunțe la el, din cauza catharsisului la care ajung ei și către care împing și spectatorii.
“Sunt folosite mudre, mantre, simboluri esoterice și oculte”, mi s-a spus. Și așa este, dar cât de necesare sunt ele și la locul lor, nimic nu este gratuit și nimic nu mai atrage atenția ca fiind venit poate din alt spațiu cultural. În fond, Troienele sunt de mult timp în patrimoniul universal.
Și cât de recunoscător ești când, în partea a doua, ești lăsat să stai pe un fotoliu comod, în sală, iar specacolul continuă pe scenă (și nu numai). Și, cu corpul relaxat, privești altfel tragedia, ai timp să înțelegi prin ce ai trecut, ai timp să descoperi elemente de coregrafie cu totul deosebite – cum ar fi căderea pe planul înclinat pe care, dacă ar fi fost vorba de un joc pe calculator, aș fi descris-o ca pe o realitate virtuală ce respectă fidel legile fizicii!
Troienele
Cum am ieșit din sală, a trebuit să-mi spun rapid și foarte pe scurt părerea. Am spus “deosebit”. Nu pentru că mi-a plăcut – uneori nu mi-a plăcut, sau nu am înțeles. Nu pentru că nu mi-a plăcut – nu poți spune asta în fața unei opere care te pune pe gânduri, pe care ai dori să o revezi, care ți-a umplut sufletul. Este un spectacol tip Andrei Șerban, cu toate plusurile și cu toate minusurile specifice lui. Așa că, ce-ți place nu este totuna cu ceea ce te pune pe gânduri, iar un spectacol trebuie să te pună pe gânduri, nu doar să reprezinte o evadare din cotidian…
Probabil că asta este distribuția din seara spectacolului (pentru mai toate rolurile sunt menționate variante în caietul program…) HECUBA — Laura Scripcariu CASSANDRA — Andreea Chinez ANDROMACA— Marinela Nicola ELENA — Cristina Gireadă ACHILLE — Jean Kristof Bouton MENELAUS — Lucian Dolhăscu ASTIANAX — Ştefan Dragoș URS — Victor Zaharia SOLDAT BUN — Alexandru Savin URSITOARE — Daniela Ciocan, Marinela Nicola VOCE POLUXENA — Alice Todică, Angelica Mecu Solomon SOLDAŢI — Tiberiu Rusu, Alexandru Savin ATENA — Daniela Ciocan POLUXENA — Roxana Tuluc VESTALE — Roxana Tuluc, Sarasa Nagamine, Arisa Suzuki, Kurumi Sakamoto STEGARI — Eduard Sveatchevici, Tudor Florența DANSATOAREA PE PANTĂ — Mizuka Suzuki Compozitor Elizabeth Swados Regie Andrei Șerban Regizor secund Daniela Dima Costume Doina Levintza Director muzical și orchestrator Lucian Maxim Spațiu scenic și lumini Andrei Șerban Asistenți de regie Alex Gherman, Anca Șerbănuță, Victor Zaharia Foto copyright Opera Națională Română Iași
Troienele

Tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply