Realitatea irealității, sau Tânărul Papă

Ce să faci cu un papă care nu se arată în public, nu călătorește, nu respectă protocoale și ignoră diplomația cerând credința fără nici o limită?

Mai toate religiile contemporane condamnă misticismul și își refuză tradiția bazată pe experiența mistică a înaintemergătorilor. În acest fel devin comode și acceptabile, pot fi oricât de dure în formă, dar sunt maleabile în viața de zi cu zi, așa cum și Biserica Catolică a devenit.
Cum s-ar putea întoarce la origini și ce consecințe ar avea această întoarcere la necesitatea experienței personale, la adevărata credință? Nu știu dacă la așa o întrebare și-a propus să răspundă Paolo Sorrentino, dar așa vreau eu să văd lucrurile și nu cred că sunt departe de adevăr – trăim într-o epocă a secularizării în care biserica trebuie să-și pună astfel de probleme.
Ei, cum ar fi dacă ar fi ales un papă care să aibă experiențe mistice, îndoieli, să fie considerat, ca urmare, în același timp, sfânt și necredincios și care să propună reclădirea bisericii și renașterea influenței ei nu printr-o mai bună diplomație, nu prin integrare în contemporaneitate, ci prin întoarcerea la credința totală și necondiționată și la experiența mistică personală?
Aparent previzibil, episod cu episod serialul reușește să introducă o perspectivă nouă, aspecte în mod curent ignorate, dar profunde ca semnificație. Mâna de fier a noului nebun întru Domnul urcat pe scaunul papal dintr-o întâmplare, poate dintr-o sfântă întâmplare, schimbă lucrurile. Încet și pe neașteptate, așa cum și în viață s-ar întâmpla.
Ce să faci cu un papă care nu se arată în public, nu călătorește, nu respectă protocoale și ignoră diplomația cerând credința fără nici o limită?
Ei, când acest papă este interpretat de Jude Law – acum, serios, cine ar fi avut curajul să-l propună într-un astfel de rol după ce a rămas în amintirea noastră ca Dom Hemingway? 🙂 – și schimbă cu tine priviri dincolo de scenă, așa cum într-o epocă apusă aveai voie, și-ți face semn cu ochiul, ție, dar și personajelor pe care le trezește la realitatea credinței, totul devine posibil!
Iar restul distribuției este la fel de bine gândită, seria merită un premiu pentru casting ca și unul pentru generic.
Cel mai bun generic din ultima vreme, chiar dacă simplu și, aparent, realizat cu mijloace învechite, pentru că este perfect adaptat subiectului și te introduce în universul filmului (ceea ce, de exemplu, genericul de la Urzeala tronurilor, oricât de spectaculos ar fi, nu o face…).
Fiți atenți la fiecare tablou în parte, ele sunt alese pentru că au iritat la vremea lor, ba chiar au fost interzise, fiți atenți la… tot! 🙂

Tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply