Proust, dar prost
Scris de homeless in 2010.06.01
Nu el, ci eu, care am pus pe grătar niÅŸte dovlecei ÅŸi mi-am amintit nu de grătarele pline cu mici, ci de toÅ£i cei împreună cu care am stat în jurul focului, indiferent ce ne făcea să salivăm… Åži n-a fost nevoie să muÅŸc din madelenă (sau cum i-o spune brioÅŸei în incipitul Timpului pierdut) ca să mi-i amintesc ÅŸi nici n-a fost nevoie de fum ca să lăcrimez…
De asta nu pot să vă Å£in minte numele, poate că m-ar durea fiecare rostire a lor, de asta mă simt handicapat că nu vă pot uita chipurile, gesturile. Să trimiÅ£i Lumină în trecut pentru a vindeca rănile poate fi o idee bună, dar să aveÅ£i grijă să nu trimiteÅ£i lumina tulbure a jarului pe care frigeÅ£i ceva de mâncare… 