3-Iron, sau adevărata dimensiune a realității

Adevărata dimensiune a realității este înșelătoare în toate planurile și, fără un ridicat grad de conștiență nu ai acces nici pe departe la realitate, iar adevărul aparent este cu totul înșelător.
Am crezut, după primele secvențe din Bin-Jip, sau 3-Iron, că știu despre ce este vorba, un fel de neo-realism în variantă coreeană. Amuzant la început, apoi repetitiv și previzibil. Puteam să trec la alt film și mă făceam de râs povestind că este vorba despre viața mizeră a unui mic spărgător! Binișor făcut, aș fi spus, dar atât. 🙂

Dar am rămas în fața ecranului pentru că am trecut firesc, deloc forțat și doar pentru că “așa vrea artistul”, într-o altă dimensiune a relaității. Ceva mai subtilă. Cumva am trecut de la fizic la emoțional. Un el, o ea și încă un el, oare cum o arăta triunghiul amoros prin Coreea de Sud? Oare ce soluție își permite autorul, cât va fi analiză a tradiției și cât va fi declarație sentimentală?
Și când credeam că totul rămâne violență fizică și emoțională, am urcat brusc la nivel mental, la o deconstrucție și reconstrucție a realității pe de-o parte extrem de riguroasă, pe de altă parte cu multe jocuri doar în aparență gratuite, precum fotografia transformată în colaj.
Din ce în ce mai interesant pentru ca, ajuns în plan spiritual, să fiu precum gardianul din pușcărie care începe să se confrunte cu primele etape ale iluziei pentru fi cu totul depășit de momentul transcendent.
Frumos, bine jucat la nivel de personaje principale, interesant de simplu filmat – orice occidental ar fi folosit la greu efecte de tot felul pentru a sublinia cât de profund este. Iar dacă mie, oricum afon, muzica nu mi-a plăcut, nici nu spun, cine știe ce transmitea ea și eu nu am priceput.

Tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply