Nu eram pentru prima data in Elvetia, asa ca stiam la ce sa ma astept, la seriozitatea proverbiala a poporului, mai ales cei din zona germana a Elvetiei unde sunt amplasate si Zurich-ul si Basel-ul. Nu are rost sa intru in detalii aici, pentru ca nu e subiectul postului de astazi. Ma limitez exact la descrierea atmosferei de la salonul de horologerie. Odata ajunsi in gara centrala din Basel, am observat organizarea pentru salonul de ceasuri. Cum iesi, exista un chiosc imens unde doritorii sunt directionati catre linii de tramvai dedicate salonului de ceasuri. O mare de oameni, dintre care 60% chinezi asteptau sa se urce in tramvaiul respectiv. Fac o scurta paranteza - in hotelul din Zurich in care am stat pe perioada vizitei la salonul de ceasuri era la fel de plin de chinezi, pe semne ca nici ei nu mai gasisera loc la hotelurile din Basel desi fiecare era cu cate o caramida in mana-de bani evident :). Venisera sa antameze niste contracte cu marile firme producatoare de ceasuri sau bijuterii. Imbracati la costume, vorbesc cat pot de tare, urla de la masa de mic dejun catre usa de intrare a hotelului pentru ca au vazut un cunoscut, isi iau cate 4 cafele si doua tavi pline cu mancare, parca este hotelul lor personal. Niste “domni” intr-un cuvant.

Revin la Basel…am ajuns in fata portii principale de acces in salonul de orologerie. Securitate si paza cat cuprinde. Cumpar repede bilete de intrare - un bilet pt o zi este 60 CHF, un mizilic :). Nu ne-am dat seama si am intrat pe una din cele 8 porti amplasate in diferitele cladiri, care dadea catre salonul de pietre pretioase si bijuterii. Eram imbracati casual, blugi, pulover, o canadiana. Odata intrati, ii spun partenerei mele, hai sa ne miscam repede si sa scapam de aici sa nu ne ia astia la ochi ca suntem boschetari sau ceva de genul. Toti erau la costume elegante, unii dintre ei cu papioane, intesat de evrei ortodocsi din cei cu perciuni mari carliontati si cu “kipa” pe cap. In cateva minute ne-am dat sema insa ca nu se uita nimeni la noi, oamenii erau prea “bazati” si prea preocupati sa incheie contracte cu marii bijutieri din Anvers sau similari. Am trecut oricum in viteza prin acea cladire, nu insa fara a ramane cu ochii fixati in vitrinele super luxoase care aratau ca si comoara lui Ali Baba. Am trecut repede in cladirea alaturata care era dedicata marilor marci de ceasuri si se numea Hall of Fame, intocmai ca si aleea de la Los Angeles cu stelele actorilor

Ce sa va spun, am salivat de la intrare si pana la ultimul metru inainte de iesire. Prezentarea vitrinelor marilor marci probabil costa peste 250.000 euro amenajarea. Era ceva inimaginabil pentru un om obisnuit ca mine care poate sa guste acest domeniu. S-au intrecut in amenajari, in pliante si sacose la care se inghesuiau mai ales chinezii. Insa apropiindu-ma de standul firmei Blancpain care oferea gratuit si un DVD de prezentare, aud vorba mioritica: “Vino bah repede aici ca astia dau si DVD…ia si tu 3 bucati sa-i ducem si lui Marcel”. Ma uit mai bine si ii vad pe ai nostri ca brazii, imbracati corect la costum - probabil erau niste patroni mai mici sau latifundiari - in orice caz cu cravate portocaliu neon cu nod simplu prelung si urat, pentru ca daca incercau sa faca un nod Windsor dublu probabil ca se sufocau din cauza latimii cravatei. Vorbeau tare cat sa-i acopere pe chinezi care erau campioni la urlaturi. Ne-am departat rapid de ei, incantati ca oamenii se simteau bine. Pe scurt targul, sau mai corect salonul de orologerie a fost o incantare, mai ales pentru cine suporta sa bata cele 6 sali imense de la un stand la altul. La iesire ne astepta o surpriza, un cort imens amenajat in care se dadeau gratuit toate marile publicatii de specialitate gen Armbanuhren, Chronos sau Watch Time. Cine erau in par pe acolo cu bratele pline de nu li se vedea fata? Prietenii chinezi si ai nostri ca brazii care nu vroiau sa piarda nimic din ce e gratis.

De mentionat, a fost o discutie pe care am ascultat-o involuntar la cafeteria unde ma dusesem sa iau o apa minerala, intre un director de la Tag Heuer si banuiesc ca era un reporter care ii lua un interviu de stil vechi cu carnetel in care isi nota. Se discuta in franceza si am prins doar ideea principala in care managerul spunea ca ii este greu sa recunoasca insa cel mai bun ceas mecanic la ora actuala este Grand Seiko. Pana anul acesta ca sa cumperi un Grand Seiko trebuia sa ajungi in Japonia pentru ca in Europa sau State nu erau pe piata. Oricum, un Grand Seiko pleaca ca pret de la 4000 de euro si tot urca. Cam asta a fost periplul elvetian la salonul de orologerie, interesant si instructiv. Se merita de vazut macar o data in viata!

Vlad T. Popescu