Sunt mândru de mine!
Dacă ar fi doar o răbufnire a orgoliului meu, aş tăcea, nu v-aş spune şi vouă. Sunt mândru de mine, dar nu pentru mine. În nici un caz pentru că m-am apropiat în cel mai periculos mod de 50 de ani…
Sunt mândru pentru că am descoperit că am urmaşi, că Popeştii au urmaş, am descoperit că fi-mea are şi ea talentul scrisului! De trei generaţii trăim din cuvântul scris, aşa că aşteptam cu nerăbdare confirmarea. Olimpadele şcolare sunt bune, dar eu eram olimpic la matematică, la română eram mascota clasei, nimeni nu se aştepta să leg două fraze, aşa că premiile ei de până acum nu erau o confirmare.
Confirmarea a venit când am descoperit că are glasul ei, că are ceva de spus, că o spune altfel decât noi, generaţiile vechi ale familiei, dar că o spune în scris! De obicei, după aşa ceva, spui: pot să mor liniştit!
Încă nu am de gând să trec dincolo. Încă mă lupt cu cele 48 de minute (cei care ştiu, ştiu ce-i cu ele!). Dar m-am împăcat, nu am trăit degeaba, acum sunt sigur că am avut măcar o realizare în viaţă, pe ea.
Ca să vă convingeţi, citiţi-i blog-ul: http://midnightfrenzy.wordpress.com/. Nu contează subiectele! Contează, pentru mine, că sunt dovada acelui spaţiu interior ludic şi creator!
Dar, precum orice lucru bine scris, cu adevărat bine scris, cuvintele ei sunt amuzante, indiferent că eşti sau nu de acord cu ea!
Dacă aş fi fost…
O luna: as fi fost iulie.
O zi a saptamanii: as fi fost vineri.
O parte a zilei: as fi fost ora 10 a.m.
O directie: as fi fost vestul.
O planeta: as fi fost Marte.
Un film: as fi fost Alien, sau Kill Bill, sau…
Un lichid: as fi fost votca.
O piatra: as fi fost travertin.
Un tip de vreme: aş fi fost calmul plat la malul mării.
Un instrument muzical: as fi o chitară.
O emotie: as fi fiorul.
Un sunet: as fi picăturile de ploaie pe pervaz.
Un element: as fi fost apa.
Un cantec: Rain Dogs sau God’s Away On Business, Tom Waits, normal!
O carte: CVARTETUL DIN ALEXANDRIA!!!.
Un scriitor: în ciuda rândului de mai sus, Faulkner.
Un personaj de fictiune: Rahan… să vedem câţi ştiţi despre ce este vorba!
Un oras: Constanţa în anii ‘70.
O aroma: acu-amărui.
O culoare: as fi fost o măslină verde.
Un material: as fi fost catifea raiată.
Un cuvant: as fi fost revolta.
O parte a corpului: as fi fost palmele.
O expresie a fetei: ochi şăgalnici.
Personaj de desene animate: as fi fost Obelix.
O forma geometrica: as fi fost triunghiul.
Un numar: as fi fost 17.
Un mijloc de transport: as fi fost maşină.
O haina: as fi fost un trening.
Urmăriți Stargate Atlantis? Dacă nu, n-o să înțelegeți nimic! Iar dacă nu ați urmărit încă serialul categorisit drept military science-fiction, puteți vedea câte două episoade pe zi la AXN, de la 19.00 și 20.00.
Dintre toate personajele care înoată în plotul ceva mai subțire, dar mult mai spectaculos decât în Stargate SG1, pentru mine cel mai atractiv este McKay. Ipohondru, fricos, comod, genial şi orgolios, cum să nu mă identific cu el?
Doar toată lumea îi cere ajutorul atunci când totul pare imposibil, iar el reuşeşte, după ce se plânge, după ce e gata să mănânce ceva când o bombă stă să explodeze.
Poate din cauză că actorul, David Hewlett, n-are un agent foarte bun, el apare ultimul pe generic, deşi acţiunea gravitează adeseori în jurul personajului pe care îl interpretează. Poate din cauză că personajul, om de ştiinţă plin de ciudăţenii, nu poate fi commercially corect pus în capul listei, pentru că ar îndepărta spectatorii interesaţi doar de bătăi şi fete
Actori modeşti, personaje aparent minore – oare nu suntem cu toţii aşa ceva, aici sau în altă galaxie? Să rămânem geniali şi ipohondri, lumea oricum depinde de noi, chiar dacă nu ne înţelege!
E frig, am pus cartofi la prăjit (da, îngrașă!) și ascult foști politruci analizând Revoluția din 1989. Vin Sărbătorile de iarnă, aduse de Moș Crăciun pentru unii, prilej de sărbătoare a Nașterii Domnului, pentru alții, oricum prilej de veselie.
N-am luat cadouri, așa că bântui pe net după sugestii, ba chiar după șansa de a comanda on line lucruri care chiar să mai ajungă la timp. Altele nu vor ajunge, am fost anunțat azi că „livrarea în 24 de ore“ va mai dura 5-6 zile…
În pauze, citesc un articol despre răcirea globală, ce pare la fel de bine argumentat și sincer ca și cele despre încălzirea globală. Probabil că la vară o să fiu încântat de ipoteza opusă, acum mi se pare asta plauzibilă. Om trăi două secole și om vedea!
Sărbători fericite!
Aniversăm și comemorăm simultan, așa cum ne stă bine nouă, românilor. Aniversăm nașterea libertății, comemorăm eroii căzuți în decembrie 1989.
Mai aniversăm: dispariția cotei la benzină, ulei, zahăr; trecerea frontierei cu buletinul; posibilitatea de a publica ce-ți trece prin cap; libertatea spirituală.
Mai comemorăm: dispariția sentimentului de apartenență la poporul român; apariția dezinteresul față de cultură; nașterea rapacității materiale.
Cu toate astea, mai bine să privim în viitor, nu în trecut, și să nu regretăm nimic din ce ni s-a întâmplat!
La Gaudeamus m-am dus direct la standul Editurii Compania să-mi cumpăr Bariera Vergului. Viața unui băiat de București, de Gheorghe Parusi. Semn că am îmbătrânit…
Întotdeauna m-am uitat cu milă la cei care citesc jurnale și memorii. Fie i-am considerat a fi oameni care n-au apucat să trăiască din plin lucrurile și atunci culeg senzații intermediate, fie i-am plâns că se aflau prea aproape de capătul drumului și că încearcă să mai adune câte ceva în traista lor de amintiri cu care vor pleca dincolo, ca să aibă la ce să se gândească plutind pe un norișor sau fierbând într-un cazan.
Clar că am îmbătrânit, dar lectura a fost dictată și de un sentiment relativ nou pentru mine, acela al nostalgiei amestecate cu dorința de a-mi verifica amintirile. Pentru că și eu am copilărit în Bariera Vergului, botezată apoi Piața Muncii, iar acum mi-a spus cineva că ar purta un alt nume, pe care nimeni nu-l poate ține minte. Diferența de douăzeci de ani între autor și mine îi oferă acestuia avantajul de a fi prins unele lucruri la o vârstă la care le înțelegi mai bine, așa că mi-am putut explica și eu, peste decenii, atât evoluția locului cât și istoria relativ recentă care, pentru mine pe atunci, nu conta foarte mult. Read more…
Ninge… Nu sunt primar, dar sufletul meu a fost luat prin surprindere… Mereu sper să treacă iarna fără să ningă, uneori visez chiar să mă scol la Marsilia, dar asta vine tot mai rar…
Planificasem să merg la eMag - acum am făcut comandă să-mi aducă obiectul acasă…
Trebuia să plec la Focșani - acum le dau un telefon celor de acolo…
Nu mai am țigări - trebuie să găsesc un curajos care să suporte să calce pe alb…
Tare aș vrea să vină încălzirea aia globală…
8820, dai un SMS şi donezi 2 euro pentru salvarea arhivei postului de radio. Dacă aveţi banii, nu ezitaţi!
Am ascultat şi eu, pe vremuri, nopţi în şir, Europa liberă. Culmea, deşi eram la vârsta potrivită, tocmai emisiunile muzicale nu mă interesau. Mă gândeam, probabil, că nu merită riscul – dacă tot era „să te prindă“, măcar să ştii că ascultai o emisiune politică, sau una culturală la fel de politică şi ea. Plutea în aer o spaimă legată de ascultatul în mod ilegal (oare chiar era ilegal?) a acestui post de radio. Am avut un coleg în armată care nu făcea de gardă pentru că fusese prins. Evident pentru emisiunile muzicale riscase! Prins, anchetat, speriat şi lăsat cu un dosar prost, dar nu mai mult de atât. În acelaşi timp, la două străzi mai încolo, cineva asculta în fiecare seară radioul cu ferestrele deschise, de auzeau şi cei care treceau cu tramvaiul pe acolo… Şi nu se întâmpla nimic! Read more…
