GoodMorning.RO

Dacă ai aşa ceva lângă tine, gândeşte-te că:
- ele sunt mai multe decât noi, aşa că poţi găsi oricând alta!
- ele chiar au nevoie de noi, deÅŸi au învăţat cum să ascundă asta…
- ele fac toate chestiile astea nu pentru că aşa simt, ci pentru că aşa au fost învăţate! (Cu puţin efort, pot fi dezvăţate!)

Ciudată alăturare de idei care nu poate să te lase indiferent:
“Åžtiai că accesul în National Gallery of Art este gratuit? Cumpără albumul cu 15,99 lei!”

Aproape că uitasem cum este la munte. AÅŸa cum ÅŸtiu eu la munte, adică până acolo unde ajungi cu maÅŸina, până unde mai este apă caldă ÅŸi măcar un rest de net…
Cum e să stai să priveşti muntele, să ai montagnarzi cu tine care să ajungă acolo şi să-ţi povestească ce şi cum, ba chiar să-ţi aducă şi poze de pe creastă, iar tu să stai şi să găteşti, apoi să te îndopi cu păstrăv proaspăt!

Multe discuţii despre bacalaureat! Poate că, din punctul de vedere al celor care nu au trecut de el, procentul de promovabilitate e prea mic. Din punctul meu de vedere, e mult prea mare!
Ţinând cont de calitatea învăţământului românesc, cu excepţia anumitor licee care îşi mai păstrează decenţa, probabil că nici 30% din elevi nu ar lua „pe bune“ bacalaureatul.
Sunt de vină profesorii, elevii sau părinţii?
Este de vină statul care nu corelează performanţa profesorului cu veniturile acestuia. Este de vină ministerul care se joacă mereu cu programa. Este de vină profesorul, care adeseori consideră că are un job, nu o misiune. Este de vină părintele, care nu are timp să se ocupe de sistemul de valori al copilului. Şi, da, este de vină şi copilul, elevul, pentru că s-a născut acum!

La prima vedere, ne luptăm cu apa. Cum momentul e numai bun, politicienii se luptă între ei, încercând să-şi scoată ţapi ispăşitori adversarii politici. Ecologiştii se trezesc şi ei din adormire arătând cu deştul versanţii de pe care a fost tăiat şi ultimul copac. Şi lupta pare a fi cu lacomul capitalist. Ca să nu mai spun de lupta atât de dragă unora, descrisă de teorii ale conspiraţiei conform cărora „duşmanul“ şi-a pus pe noi paranormalii şi armamentul psihotronic pentru a experimenta potopul.
Din păcate, ne luptăm cu prostia…
Prostia celor care şi-au reconstruit casele fix acolo de unde au fost luate de ape şi la anterioarele viituri. Prostia celor care nu au protestat la tăierea pădurilor, ci au lucrat pe bani buni ca să taie pădurea din jurul satului lor. Prostia celor care nu pot gândi la ziua de mâine şi se mulţumesc să o înghită pe cea de azi.

Aradul este un oraş destul de plicticos, cu fete superbe şi oameni entuziaşti, oricât de paradoxală ar suna descrierea. Dacă ajungeţi pe acolo, pe strada Mihai Eminescu, mai sus de Librăria Corina (alt loc numai bun de vizitat dacă vă interesează astfel de proiecţii ale Cronicii Akaşe), o să găsiţi Cafeneaua Tabiet. Mi-am petrecut o zi întreagă acolo, aşteptând lansarea cărţii lui Oreste, şi în puţine alte locuri din ţară m-am simţit atât de bine. Dacă sunteţi amatori de fresh-uri de fructe, acolo o să găsiţi adevărate sucuri de fructe, nu făcături, cum se întâmplă, în care vi se pune în pahar suc din sticlă şi câteva picături de suc proaspăt. Dacă pentru voi mâncare înseamnă proteină de origine animală, sărată, încercaţi un şniţel. Nu vă speriaţi de preţuri, nu sunt scumpe, sunt uriaşe! )

Şi i-am spus cuiva: „Cartea asta va fi succesul BookFest, succesul verii“, iar cei peste 200 de cititori care au venit la lansare mi-au dat dreptate. „Atâtea vedete TV au scris cărţi şi n-au avut succes“, era argumentul omului. Argumentul meu a fost: „Corect, dar Oreste este o vedetă de la care te şi aştepţi să scrie o carte!“
ÃŽn plus, esoterismul este la mare modă azi, iar cel care încearcă să ne aducă aminte că ÅŸi românii au ÅŸcolile lor esoterice, ÅŸi o face fără securisme ÅŸi semănătorisme, normal să aibă adeziunea publicului…

De două ori pe săptămână scot nişte printuri color la Diverta. Jos pălăria pentru băieţii care se ocupă de imprimante, dar, aşteptând să se termine operaţia am sesizat de multe ori cât de acre sunt colegele lor care vând bilete sau tipizate. Cât de acre erau! Nu-ţi dădeau nici o mână de ajutor - de altfel nici colegilor -, se uitau de sus, vorba aia, erau angajatele unei firme adevărate, dacă nu voiau nici nu-ţi răspundeau, nici vorbă de un sfat, de o privire omenească.
De când cu incapacitatea de plată, a lor sau a unei alte firme din grup, nu am fost foart atent, m-am trezit azi că sunt vesele, săritoare, dau sfaturi…
Falimentul să fie soluţia pentru buna-creştere?

Plin de nostalgie, azi mi-am luat primul număr din Rahan, reeditat de Adevărul.
Dacă alţi copii erau înnebuniţi după alte personaje de benzi desenate, eu îl plăceam pe Rahan. Aproape exclusiv pe el, ceea ce făcea din mine un copil uşor de mulţumit!
Îţi place un personaj, la zece ani sau la cincizeci, pentru că te poţi identifica oarecum cu el, te poţi suprapune imaginar peste ficţiune şi poţi trăi, în funcţie de imaginaţia ta, aventurile oferite în revistă, sau şi multe altele ale cărui erou eşti tu/el.
Iar cu Rahan este uÅŸor să te identifici, pentru că el este mai inteligent, mai frumos, mai norocos, mai…
Poate din cauza cunoaÅŸterii livreÅŸti a unor epoci preistorice am ajuns geolog. Poate din cauza curiozităţii excesive a lui Rahan consider astăzi curiozitatea ca principala mea calitate. Poate că am desenat cândva una sau alta doar pentru că am început prin a reproduce planÅŸele cu el. Åži, dacă mai sap, poate găsesc ÅŸi multe alte consecinÅ£e… Gata, mă apuc să citesc - americanii, nu-i aÅŸa, “citesc” benzile desenate!
Cei din generaţia mea trebuie să ştiţi ceva franceză, aşa că vă trimit direct la www.rahan.org

Nu el, ci eu, care am pus pe grătar niÅŸte dovlecei ÅŸi mi-am amintit nu de grătarele pline cu mici, ci de toÅ£i cei împreună cu care am stat în jurul focului, indiferent ce ne făcea să salivăm… Åži n-a fost nevoie să muÅŸc din madelenă (sau cum i-o spune brioÅŸei în incipitul Timpului pierdut) ca să mi-i amintesc ÅŸi nici n-a fost nevoie de fum ca să lăcrimez…
De asta nu pot să vă Å£in minte numele, poate că m-ar durea fiecare rostire a lor, de asta mă simt handicapat că nu vă pot uita chipurile, gesturile. Să trimiÅ£i Lumină în trecut pentru a vindeca rănile poate fi o idee bună, dar să aveÅ£i grijă să nu trimiteÅ£i lumina tulbure a jarului pe care frigeÅ£i ceva de mâncare…